18 - 29

Prin 18-29, ma refer la un interval de varsta. Citeam prin ziare de cea mai scazuta prezenta la un targ de job-uri oarecare si de frustrarea organizatorilor legata de interesul scazut al tinerilor cu sau fara calificare pentru oferta existenta. Socant ce sa zic... pentru cine nu si-a pus materia cenusie la treaba sau e pur si simplu ipocrit! Cum adica e ingrijorator?! As zice ca e mai degraba evident, un cuvant mai potrivit. Bine, aici problema este mai complicata... Pe de o parte, nu exista o mentalitate a responsabilitatii la majoritatea indivizilor de diferite varste (cu accent pe cei trecuti de 30 de ani), iar pe de alta parte, angajatorii din Romania, sunt specializati in exploatare. Exploatare prin salarii minime, beneficii minime sau pur si simplu suprasolicitare sub amenintarea "nu-ti convine, usa e acolo!". Iar la stat, majoritatea slujbelor sunt prost platite si nu ofera nici un fel de stimulare materiala sau intelectuala. Si uite asa, se orienteaza majoritatea tinerilor spre mirajul posturilor de prin firmele straine, unde de multe ori, situatia e si mai grava. Revenind la dilema organizatorilor acelui targ de job-uri, le sugerez sa se mai documenteze cu cate un sondaj de piata (facut "pe bune", nu cu studenti platiti cu cativa zeci de lei pe chestionar) ca sa vada cum sta treaba. Acum nu zice nimeni ca trebuie sa aterizezi pe un post minune din prima, dar oferta de la noi este de multe ori ridicula. Asa ca, sa se duca toti tinerii pe la firmele straine, sa-si caute o cariera reala si realizabila, nu himerele caraghioase pe care le ofera statul Roman pe ici pe colo si sa ramanem in continuare o tara unde motto-ul la ordinea zilei este "noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc!"!

Fumator de ocazie

Uite asa, imi aprind o tigarica nenorocita (pe bune!!) ca sa gasesc inspiratia pentru articolul asta. Inspir cu toata puterea (ramasa) in plamani... e al naibii de buna! Ma delectez cu indeletnicirea asta de cativa ani buni si sunt ca multi fumatori rusinat parca sa marturisesc... Fumezi? Si vine un "da" chinuit, parca batut, dar imi vine imediat in minte... parca as fuma o tigara... Am citit tot ce se poate citi despre fumat, am vazut si inteles ca iti face rau, simt pe pielea mea chestiunea, dar uite ca nu-mi vine sa ma las. Si cum va sari orice nefumator, "asa zic toti!". Hai sictir! Nu vreau, nu pot, ce mai conteaza? Sunt prigonit destul la serviciu, unde trebuie sa iesi in curtea "blocului" ca sa fumezi, asa ca nu mai conteaza. Oricum, parca te loveste si un sentiment de victima amarata, deci cu atat mai bine. Nu mai poti fuma nicaieri. E uite ca fumez, numai asa, ca-mi place! Autodistructiv si naiv, nu?

Nuca-n perete

O alta zi insipida, inodora si incolora, dar cu mici inflorituri pe ici pe colo. Usor sufocat in metrou, cam ca in fiecare dimineata de altfel, dar azi putin mai mult, usor uimit de baiatul care s-a intors sa-mi dea ochelarii de soare care i se agatasera de traista (de fapt de-a dreptul socat... de unde-o fi aparut omu' ala care sa se intoarca sa dea ceva ce putea fi luat, fara vreo complicatie???), am ajuns la serviciu. Plictiseala mare, oamenii din management la fel de incompetenti si veseli ca de obicei, ca vorba lu' Murphy, cu cat urci pe scara ierarhica intr-o companie mare, incompetenta creste exponential, dar una peste alta a fost bine, gustul libertatii de o zi intre doua slujbe (9), indulcind putin orele. Alte cateva mici bucurii au venit in intampinarea mea spre sfarsitul zilei si, spre surprinderea mea si chiar o usoara iritare, pot sa zic ca nu prea am a ma plange azi. Uite ca se prea poate si una d'asta, ca nuca-n perete, o zi buna.

Regret

Stau de multe ori si ma intreb, ce inseamna sa regreti... Am invatat si am citit despre fel si fel de omuleti cu astfel de preocupari mondene, dar parca e altceva din perspectiva mea, pur egocentrica si egoista...
Regret un cuvant nespus, regret o vorba aruncata cu rautate, regret un gest nefacut, regret o mangaiere neoferita, regret timpul pierdut, regret anticipat timpul pe care il voi pierde, regret un drum nefacut la un om pe patul de moarte, regret cearta aceea stupida, regret ca nu ma duc destul de des sa vizitez un mormant, regret ca nu spun "te iubesc" suficient de des unei persoane, regret ca nu am acum pe cineva langa mine, regret un telefon dat, regret un mesaj scris, regret o zi pierduta, regret o ocazie unica pierduta pentru totdeauna, regret ca am fost prost cand nu trebuia, regret ca inca mai sunt, regret ca imi pasa cand ar trebui sa dau cu piciorul, regret ca vad mai mult decat ar trebui, regret ca nu sunt ignorant si regret ca regret atat de mult de ma satur doar auzindu-ma. Mi-ar trebui doua trei palme peste cap sa ma trezesc la realitate... sau poate sunt mai treaz decat altii si poate tocmai de asta regret atat de multe. O viata fara regrete? Unde zei, o fi?

Melancolie

Usor melancolic (de unde si titlul) si mai bine dispus azi, ca doar maine arunc o demisie mult asteptata sefilor de la prezentul job de [...], mi-a venit din nou in minte "evenimentul" sarbatorit cu intarziere vinerea asta (data ar fi fost 15 septembrie). Am pus ghilimele pentru ca este un eveniment pentru mine, desi poate parea nesemnificativ pentru cineva din afara... Pe 15 septembrie s-au facut 10 ani de cand ii numesc "pretini" pe ceilalti 5 membri din grupul vesel. La 25 de ani, eu o numesc o realizare, mai ales in prezent, cand caracteristica generala a relatiilor interumane este superficialitatea. Uite ca se poate si altfel.
Nu pot sa vorbesc despre asta, fara sa pomenesc si de o prietena draga, Valentine (se stie ea :) ), pe care o cunosc doar de 17-18 ani... Astfel de relatii te tin in picioare in momente in care primesti doar suturi de pe la "binevoitori" sau de la viata in general. Nu degeaba se spune ca "viata e o [...]".

Paradoxul zilelor noastre

"Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:
cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
cheltuim prea nesabuit,
radem prea putin,
conducem prea repede,
ne enervam prea tare,
ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta,
dar nu cum sane facem o viata.
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi,
dar avem probleme când trebuie sa traversam strada
sa facem cunostinta cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare:
sa detina mai multe informatii,
sa produca mai multe copii ca niciodata,
dar comunicam din ce în ce mai putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei încete;
a oamenilor mari si caracterelor meschine;
ale profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri,
dar mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani,
aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice stare,
de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine, dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta scrisoare
si în care poti decide fie sa împartasesti acest punct de vedere,
fie sa stergi aceste randuri.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te veneraza,
pentru ca acel copil va creste curând si vapleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de lânga tine,
pentru ca aceasta este singura comoara pe care o poti oferi cu inima
si nu te costa nimic.
Aminteste-ti sa spui "TE IUBESC" partenerului si persoanelor pe care le îndragesti,
dar mai ales sa o spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa pretuiesti acel moment,
pentru ca într-o zi acea persoana nu va mai fi lânga tine.
Ai timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le ai.
Fa-ti timp sa iubesti,
fa-ti timp sa vorbesti,
fa-ti timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le ai."

Octavian Paler

Pensia de jucarie

De pe 17 septembrie, anul in curs, a inceput distractia cu pensiile private obligatorii. Cautand de zor pe site-urile celor mai mari administratori de fonduri din acest nou domeniu, am gasit aceleasi informatii obosite si lipsite de substanta. Trilurile obisnuite ale unui om de vanzari care incearca prin orice mijloace sa-ti vare pe gat aspiratorul minune, care se strica la 5 minute dupa ce pleaca individul in cauza. Personal mi se par ridicole si nu as cadea in "plasa" unor cuvinte fara sens si repetate pana la refuz. Asa cum era de asteptat, cifrele se amesteca ametitor prin toate prezentarile pline de culori si desene (de parca s-ar adresa unor copii de pana in 12 ani), subiectul se schimba la fiecare virgula, iar concluziile apar de niciunde, dar continand o realitate pertinenta. Hmm... ma intreb cine mai are incredere in asa ceva... Probabil destui. Cu siguranta vor fi multi care vor adera fortat/voluntar la acest proiect, ferm convinsi ca si-au asigurat o batranete presarata de excursii in Hawaii. Una peste alta, nu e o idee rea, in afara fiind deja aplicata de ani buni. Dar sa nu uitam ca ne aflam in Romania... Comentariile ar fi de prisos, cine stie, cunoaste. Nu a demarat bine proiectul si deja ies la iveala posibile manevre si interese din culise. Sau poate sunt eu paranoic... dar nu cred. Cum altfel, dupa n amanari si intarzieri, acum, cand s-a dat startul, lucrurile tot nu sunt gata. De ce pentru unii administratori exista formulare de aderare, in timp ce pentru altii, inca nu? S-au ivit si multe "entitati" fantoma, care trimit cu gandul la celebrul FNI - capcana debila pentru cei similari, fonduri de pensii cu denumiri ridicole, dar care iti garanteaza un viitor "fara griji". Ma scarbesc numai gandindu-ma la implicatii si posibilitati.

Dorinta

Dupa indelungi dezbateri cu mine insumi, m-am hotarat sa abordez si un subiect care din varii motive este mai dificil in acest moment. Este vorba de lansarea mult-asteptata a primei melodii a lui Catalin si, implicit, a albumului. Am asteptat cu ceva indoieli aceasta lansare, nereusind sa acord credit compozitorului "titan" de pe la noi, omniprezent acum pe micile ecrane si care nu imi inspira nici macar o umbra de incredere; incredere in abilitatile de compozitor. Maculatura. Muzica de consum sau comerciala cum i se spune, cam asta e eticheta pe care o acord acestui geniu local. Rezultatul a fost, din pacate, pe masura sumbrelor mele presupuneri, iar perspectivele, deloc roz. In loc de o campanie focusata pe Catalin, in loc de o melodie facuta pentru el, in loc de o promovare reala si orientata spre viitor, am primit un clip fad, unde personajul principal pare sa aiba mai degraba o aparitie specifica unui invitat. Prezenta sacaitoare a lui Moga, aparent in toate clipurile din prezent, se face simtita si aici, iar domnisoara itita si ea pe acolo, versata in ale unei slujbe vechi adusa la statut de "emancipare", absoarbe ca un burete atentia, transformand totul in marea lansare pe orbita a MM. Ziarele vuiesc de lansarea soc a acesteia, cadre fierbinti o prezinta in toata splendoarea ei... undeva, pierdut in decor este si Catalin... Cu el cum ramane? Universal, casa minune de discuri, ce face? Cam limitata demonstratia de forte, nu vi se pare? L-au facut un star? Cum? In fine, putin dezamagit de rezultatul acestor luni de munca care au picat tot pe seama lui Catalin, am ascultat melodia de n ori... treptat ajunge sa iti placa sau poate doar mie... S-ar putea bineinteles sa nu fiu suficient de obiectiv, tinand cont ca l-am cunoscut si am vazut cine e si ce poate. Ce mai ramane de zis? Doar un "Succes Cata!", lupta si incearca sa razbesti singur, pentru ca e clar ca nimanui nu-i pasa.

Doi

Am spus ca voi continua si asa fac. Sa povestesc mai detaliat despre acea emisiune fara nume de care am amintit acum cateva zile... despre oamenii si intamplarile care au devenit parte din viata mea pentru cateva luni bune. Emisiunea este Megastar. Un format importat cu succes as spune eu, de la americani probabil, desi exista si la francezi, nemti... cine a venit cu ideea nu stiu si mi-e prea lene ca sa ma documentez la ora asta. Un concurs palpitant, in care o mana de tineri incearca sa demonstreze ca au talent in ale muzichiei. Simplu. Frumos. Concurentul de care, de asemenea, am amintit, oarecum anonim in articolul anterior, a fost Catalin. O personalitate puternica si un caracter pe masura si in acelasi timp foarte copilaros in manifestari, un om bun si cu mult talent. Cum eu caut in muzica o traire, un sentiment, iar el stia sa transmita ceva ascultatorilor, mi-a atras atentia de la inceput. Cum nu se putea sa placa tuturor au fost si mici hopuri pe parcurs, iar forumul, atat de drag mie intr-o perioada, a devenit un camp de lupta, unde am incercat in limita umilelor mele posibilitati sa vorbesc pentru el, sa demonstrez ca vorbele derizorii aruncate la intamplare pe acolo, nu erau decat cuvinte fara rost. Cat am reusit nu stiu si nici nu vreau sa stiu. Cum am mai incercat sa-l ajut si sa-l sustin, iarasi, nu mai vreau sa stiu. Ce a fost a fost. Si a fost bine pana la urma. A castigat. Bravo lui! Acum, cu aparitia primului sau clip, este deja evident ca acel concurs a fost partea usoara. Greul abia incepe. Si inca ce "greu"... piata muzicala romaneasca. Ma abtin de la alte comentarii, pentru ca oricum ar fi inutil si, in plus, astea sunt pentru discutiile intre prieteni. L-am urmarit de-a lungul a catorva luni, am trait cateva emotii ici colo, cand credeam ca inevitabilul se va produce si va parasi concursul, dar nu s-a intamplat... a ramas... pana la capat. Un luptator. Dupa terminarea emisiunii am reusit sa il si cunosc. Ce bucurie adolescentina si atunci, cand aveam ocazia sa-l felicit in persoana. Manifestul exterior a fost evident limitat si retinut. Nici nu cred ca a stiut. Ironic intr-un fel, irelevant intr-altul. Prins in viata de "artist", s-a evaporat treptat din peisaj si nu am mai reusit sa pastrez legatura, dar raman cateva amintiri frumoase.
Forumul... ce pot sa zic... A fost frumos, am cunoscut multi oameni, unul si unul. Am legat si prietenii sau poate o prietenie, care sper sa reziste celei mai dure probe... cea a timpului. Ana. Un copil fascinant, poate prea devreme confruntata cu greutatile vietii si cu necesitatea de a se maturiza. Inteleapta si senina de obicei, copilaroasa si jucausa atunci cand lasa la o parte grijile. O persoana minunata si careia ii doresc tot binele din lume. Merita. Alti prieteni s-au perindat prin viata mea in aceste cateva luni de conferinte si "mess". Unii au ramas o vreme, altii s-au dus repede, dar toti au lasat cate ceva, o amintire. Cineva spunea ca ai cate ceva de invatat de la oricine si avea dreptate. Am invatat, am trait... iar acum imi raman amintirile unei intamplari frumoase de vara... Orice lucru bun are totusi un sfarsit si nu e cazul sa devin prea sentimental acum, cand ma pregatesc de noi "orizonturi".
Astea fiind spuse, inchei povestea cu un suras trist... a fost frumos...

Sibiu

Prima mea vizita in Sibiu... 15-16 septembrie 2007, cu aproximatie. Zic cu aproximatie pentru ca din motive in afara posibilitatilor mele de control, am fost nevoit sa traiesc o experienta fugitiva si presarata cu aberatii mai mult sau mai putin stupide. Am sa fac totusi abstractie la inceput de aspectele negative ale calatoriei pentru ca oricum sunt irelevante.
Sibiu... cum as putea sa incep? Am mai vizitat cateva orase din tarisoara noastra draga, dar pot sa zic ca nu am fost impresionat in vreun fel. Unele mai curate, altele mai murdare... oamenii mai stersi sau mai vii... oricum depinde de perspectiva, deci nu are sens sa extind monologul prea mult pe tema asta... Ei bine, Sibiul a venit ca o surpriza. Un oras bland, usor desprins de realitate parca, un mic labirint de scari si nivele pe care sunt construite case intr-un stil intrigant, o alura de vechi si nou, ponosit si proaspat in acelasi timp. Calmitatea orasului se resimte si in oameni, sau invers, depinde cum privesti. Multitudinea de turisti e ca o pata de culoare, usor enervanta as spune eu, dar probabil "buna" pentru locuitorii orasului, ca sursa de banet neimpozabil sau, de ce nu, impozabil; nu toti sunt "in afara" legii. In ceea ce priveste monumentele si alte puncte de interes turistic, nu ma pronunt. Am vazut cateva, dar palesc in comparatie cu ce are orasul de oferit ca atmosfera si traire.
Intre timp, scriind, m-am gandit ca ar fi mai bine sa nu pomenesc de latura intunecata a vizitei. Oricum, am sa vad ce ar mai fi de spus, de indata ce mai procesez putin informatiile. Cu bine!

O emisiune, un forum, o intamplare...

Imi aprind ultima tigara din pachet si ma pregatesc sa imi testez abilitatile de narator. E vineri 14, septembrie. Aproape un an de cand ma plictisesc la o slujba insipida, intr-o firma bogata in oameni de aceeasi natura. Exceptiile ma ajuta sa trec de la o zi la alta, de luni pana vineri. Cam asa este peste tot, exceptiile iti aduc un zambet, o mica bucurie poate, iar maculatura te apasa. Ce exceptii? Un eveniment iesit din comun, la care vin toti gura-casca sa se holbeze neintelegand nimic, o persoana iesita din comun, care incearca de cele mai multe ori sa se amestece in multime, sa nu iasa in evidenta, dar care iti apare ca "lumina de la capatul tunelului"; din pacate poate fi un tren sau cineva care vine sa te salveze dintr-o singuratate apasatoare... Unde ii gasesti? Cred ca oriunde, trebuie doar sa deschizi ochii. Asta ma aduce unde vroiam sa ajung de la inceput si anume la o poveste placuta mie. Am uitat cand a inceput... cred ca undeva prin aprilie, sa tot fie 4-5 luni de atunci. Cu 6-7 luni inainte, am urmarit o emisiune care s-a diferentiat putin de productiile de duzina cu care ma sufoca televiziunile din Romania, o emisiune cu un grup de tineri incercand sa faca ceva in muzica. Un format importat din "afara" si adus pe meleagurile mioritice (trebuia sa folosesc o expresie atat de draga semidoctilor cu pretentii si "tocita" astfel pana la refuz) cu succes as zice eu. Mici hopuri si poticneli "pe ici pe colo", dar e normal, ca pentru orice nou-nascut, primii pasi sunt un obstacol descurajant. Spuneam ca am urmarit aceasta emisiune... si mi-a placut. Am gasit printre cei de acolo, un concurent care mi-a atras atentia in mod deosebit. Un tanar care chiar reusea sa "spuna" ceva prin ce canta, care traia ce canta, lucru mai rar intalnit in prezent printre miriada de "artisti" de peste tot. Am urmarit o vreme si mi-am facut datoria de cetatean votand (doar atat?), dar apoi am vrut mai mult... Am vrut sa ma implic mai mult, pentru ca tot era la doi pasi de mine, spre deosebire de cele de peste hotare, atat de inaccesibile... Am intrat pe site-ul (nu ma pot obisnui deloc cu acel cuvant "sait", despre care circula zvonul ca ar fi intrat cu surle si trambite in limba romana) emisiunii si dupa o privire aruncata la poze si diverse stiri, am gasit ceva mult mai interesant... forumul! Nu puteam sa ratez ocazia, desi experientele mele anterioare cu forumurile fusesera cel putin dezastruoase. M-am inregistrat si am inceput sa scriu... Nu a durat mult si am spus ca nu am ce cauta acolo, ca ma enervez degeaba; cel mult o saptamana. A urmat o pauza, apoi am revenit cu forte proaspete si am insistat pana cand am ajuns unul dintre utilizatorii fideli ai forumului. Inca nu se intamplase nimic deosebit. Un conflict de idei aici, o discutie in contradictoriu fara rezolvare acolo... Lucruri marunte, dar care imi colorau momente care poate ar fi fost altfel mai goale. Apoi lucrurile au luat o intorsatura ciudata... Am ajuns sa ma implic, sa ma afecteze vorbele celor de acolo, sa le pun la suflet cum se zice. Am ajuns la conflicte mai mult sau mai putin ilare, mai incisive sau mai haotice... Apoi concursul, emisiunea s-a terminat. Spre bucuria mea surprinzatoare ca intensitate pentru mine insumi la momentul respectiv, a castigat favoritul meu. Dar sa nu ma grabesc... aparent fantoma acelor trairi inca ma bantuie chiar si acum, cand consider ca am trecut mai departe. Cu putin inainte de finalul emisiunii, statutul meu de "fan" mi-a oferit o punte catre alti cativa oameni de pe forum. Asa am ajuns sa vorbesc cu T.G., apoi cu M.I. Am schimbat adresele de yahoo si am inceput sa vorbim. Asa am descoperit doi oameni fascinanti si foarte diferiti, unul de 31 de ani, altul de 16... Dar am putut in scurt timp sa spun, fara sa par penibil, ca imi sunt prieteni. De la un lucru atat de banal precum un concurs televizat, trei oameni au reusit sa stabileasca o legatura, indiferenta la distanta in kilometri ce ne separa, deloc neglijabila de altfel. Am ajuns prin intermediul lui T. si a felului de a fi, extrovert si sociabil, dand un nou inteles cuvantului "comunicativ" sa il cunosc pe chiar concurentul care mi-a dat atat de mult peste cap rutina zilnica... Un tanar surprinzator, copilaros si vesel, deschis si increzator in cei din jurul lui mai mult decat pare posibil. M-am bucurat atunci. Reusisem ceva iesit din comun... cunoscusem o "vedeta" in devenire, cunoscusem in alte imprejurari si oameni din televiziunea care difuza emisiunea, iarasi prilej de incantare si diversitate. A fost frumos cat a durat.
Apoi, intr-o zi, unul dintre cei de pe forum, un securist deghizat, mi-a trimis un mesaj privat. O intrebare simpla: "vrei sa vorbim pe mess?" si un raspuns din partea mea la fel de simplu si incantat as putea spune, un da categoric si grabit. Foarte rapid am constatat ca suntem amandoi in Bucuresti si am iesit "la o bere". Am cunoscut, din nou, un om fascinant, foarte bine inradacinat in realitate si cu o vedere care trecea dincolo de aparentele fiecaruia. Ce a urmat a fost si mai interesant si mult mai haotic, dar minunat, decat ma asteptam. O invitatie intr-o conferinta. Nu mai intrasem in asa ceva niciodata si a durat ceva pana am reusit sa "ma prind". Au inceput apoi sa "curga" id-urile de yahoo in lista mea. Oameni mai tineri, de 14-16 ani, mai in varsta, mergand pana pe la 40 de ani. O experienta care ma incanta si intriga prin multitudinea de senzatii si sentimente prin care ma trecea in ritmul nebun al unui rollercoaster. Am neglijat apoi multe alte aspecte ale vietii mele de zi cu zi, pentru a putea "trata" aceasta noua situatie cu atentia pe care o merita. Vroiam sa-i cunosc pe toti, sa vorbesc cu ei, sa ii vad, sa aflu... sa cunosc... O curiozitate bolnava chiar! Am ajuns apoi sa intalnesc tot mai multi dintre ei si sa-mi confirm sau sa-mi infirm teoriile si ipotezele despre fiecare in parte. Unele bune, unele rele, asta e! Nu poti sa le ai pe toate. E incredibil ca atatia oameni au reusit sa vorbeasca si sa se inteleaga intr-un timp atat de scurt si au ajuns chiar sa tina unii la altii, in interiorul confortabil al unor "bisericute", aparute acolo unde fie sentimentele erau sincere, fie alte motive mai... simple, isi faceau locul.

Un inceput anevoios

Cu tobele in fundal si suspansul de rigoare, las un prim mesaj lipsit de substanta, ca orice salut spus din complezenta. Care este scopul unui blog? Sa iti faci cunoscute gandurile, ideile, trairile? Intereseaza pe cineva? Bineinteles... cum altfel! Doar nu il scrii ca sa ai ce lectura la batranete, cand uiti chiar tu cine ai fost, cu atat mai mult ceilalti. In acordurile plictisite si goale ale unei melodii de consum, te salut cititorule, oricine ai fi...