Fugit Irreparabile tempus

Parca ieri faceam un revelion de care nu-mi aduc aminte prea multe... Era ianuarie, incepea un an nou si asa mai departe. Multi foarte fericiti, fara sa poata spune de ce sau cum, pur si simplu. Probabil ca nu trebuie sa justifici fericirea, trebuie doar sa o accepti, asa cum accepti ca ti s-a gainatat un porumbel in cap; ai vrea sa il strangi de gat, dar nu ai cum - deci accepti! E uite ca mie nu-mi vine a accepta asa orice gainat ce se autointituleaza pompos "Fericire" (cu "F" mare - varii interpretari). Parca tot trebuie sa imi dau putin cu parerea si sa diger fenomenul. Ferice ce-i saraci la minte, a lor este fericirea, cu "f" mic sau mare. Trecand peste veselia debordanta si inexplicabila adusa de noul an, ma pregateam si eu totusi de un an nou, cu putine sperante, proiecte pentru diverse si asa mai departe... Dar uite ca suntem in octombrie deja si inca nu s-a intamplat mare lucru. Cand a trecut anul asta?! Cand a trecut 2006 ca tot veni vorba?! Inteleg ca ti se accelereaza perceptia timpului odata cu varsta, dar deja e ridicol. Nici nu apuc bine sa ma trezesc din betia de revelion, atunci cand e si aia, ca gata, trebuie sa ma pregatesc pentru urmatoarea! Sublima perspectiva, n-am ce zice. In ritmul asta nu trebuie sa-mi fac griji ca voi numara anii pana la "pensionarea definitiva", ca sa zic asa, trebuie doar sa motai de cateva ori, un pui de somn si gata!
Intrebarea interesanta ar fi de ce? Prea multe griji? Prea mult stres? Prea multe probleme si preocupari? Prea putin timp pentru tine insuti si pentru viata. O vacanta pe un litoral undeva, pe fuga si gata... ti-ai luat doza de "viata" pentru jumatate de an... Jumatate de an care oricum trece peste tine fara sa-ti dai seama. Poate cate putin din fiecare si altele pe langa. Si ce sa faci? Care-i solutia? Sunt satul de "gandirea pozitiva" care spune ca daca vrei poti, ca poti sa-ti faci timp etcetera. Ce-i prea mult strica, iar evitarea problemei, gandind pozitiv, nu ajuta.