Veselie printre sardine

Cu parere de rau, trebuie sa recunosc ca nu mi-am facut niciodata timp sa imi iau permisul de conducere si prin urmare, trebuie sa ma deplasez folosind transportul in comun. Imbucurator! Lasand la o parte aglomeratia sufocanta, mizeria si alte asemenea, una din problemele mele o constituie oamenii. Astfel, ma "amuz" adeseori, cand sunt calcat pe picior si vad entitatea respectiva cum se uita cu stupoare si ingrijorare pe jos, in incercarea, sortita esecului, de a elucida un mister cutremurator... "Pe ce am calcat?! Ce oare ar putea fi?!". Ei bine, desi poate parea incredibil, este vorba de un picior. Da, doamnelor si domnilor, cand calci pe "ceva" intr-un autobuz (sau metrou, tramvai, etc.) si care "comenteaza", este foarte probabil sa fie vorba de un picior. Totusi unde ar mai fi deliciul acelor priviri tampe si a scuzelor de o sinceritate debila, daca mai multi ar cunoaste acest secret?! Sa trecem peste. Subiect cvasi-epuizat. Un alt fenomen imi atrage atentia si imi testeaza toleranta la prostie. Doar ca acum ma arunc la un subiect mai controversat sa zicem, o sa vedeti imediat de ce. Este vorba de pensionari! Da, da, chiar ei "insine"! Prezenta lor in mijloacele de transport si asa saturate, la primele ore si seara, mai exact cand cei care inca mai lucreaza, se duc la sau pleaca de la serviciu, este cel putin ostentativa, dar probabil neintentionata. Din pacate efectele nu sunt diminuate de lipsa intentiei. Si uite asa, te trezesti dupa o zi de munca, cu o entitate seculara langa tine, horcaind subtil, un fel de apropos cum ca ar trebui sa cedezi locul. Din partea mea, sa se plimbe pana la adanci batraneti, dar sa ma lase in pace macar in ora aia pe care o petrec zilnic in autobuz in drum spre si de la serviciu. Sa ne respectam batranii, nu? De acord, dar eu as aduce o completare: sa ne respectam batranii care merita. "Vechi" nu inseamna invariabil valoros.